Pergatirea nadei pentru method feeder

07.04.2015 14:54

Cu riscul de a mai repeta ceva despre care sa vorbit anterior, am ales aceasta tema pentru voi in aceasta sapatamna. Subiectu, desi intors pe toate fetele, nu se poate spune ca e epuizat. Din ce am tot citit pe forum, apar in continuare probleme in pregatirea nadei pentru method. La prima vedere totul pare simplu si usor de executat, insa pe malul apei ne dam seama ca nada, preparata exact cum am citit sau cum am vazut intr-un filmulet pe net, nu are efectul care ar trebui sa il aiba… sa ne aduca pesti la minciog.

    Cum ar trebui sa functioneze nada pentru method?
Din punctul meu de vedere, o nada buna (fie ca e vorba de pelete sau nada praf) ar trebui sa aiba priza buna pe method, sa coboare cu acesta pe substrat , iar acolo jos sa se desfaca relativ repede producand atractie si lasand momeala de carlig deasupra gramajoarei formate de nada.

     Ce se intampla de fapt?
De cele mai multe ori, datorita greselilor de umectare, micropeletele ori nada va fi:

  • Prea umeda – se poate sesiza in momentul in care in urma recuperarii gasim nada pe method. In aceasta situatie nu putem crea un pat compact de nada si pestii vor fi raspanditi pe intreaga linie pe care am recuperat montura si putem fi siguri ca efectul de atractie al nadei e mult diminuat
  • Prea uscata – aceasta nada se va desface la impactul cu apa sau in coloana de apa , cand methodul va ajunge pe substrat , exista riscul sa fie deja fara nada iar momeala de carlig nu mai sta pe o gramajoara de nada ci undeva in afara zonei in care ajunge nada. Pestii vor fi de asemenea in alta parte decat in zona carligului si astfel sansele unei trasaturi fiind mult diminuate

    De ce e atat de dificil sa pregatim nada pentru method?
E mult mai usor sa preparam gresit o nada decat correct. Producatorii nu recomanda cantitatea exacta de apa care trebuie incorporate in nada si chiar daca ar fi prevazuta pe ambalaj o cantitate de apa optima, tot ar fi greu de dozat datorita factorilor externi care actioneaza asupra nadei in decursul partiei din ziua respective (vant, ploaie, umiditate, evaporare etc). Pescuitul cu method presupune mare precizie, atit pe lansare, cat si la mecanica nadei, sa lucreze ca un ceas elvetian, sa se desfaca exact cand trebuie pentru a asigura o partida reusita.

Pescuitul la crap cu method feeder si echipament fin aduce driluri de neuitat

Pescuitul la crap cu method feeder si echipament fin aduce driluri de neuitat

     Cum procedez eu cand prepar nada pentru method:
La o partida de method, de obicei pestele tinta este crapul si de aceea pregatesc atit nada cat si micropelete. Trebuie intotdeauna sa ai mai multe optiuni, daca sunt multi pesti mici pe vad trec la micropelete in asteptarea exemplarelor mai mari. Daca pestii de talie mica nu sunt o problema, atunci pescuiesc mai mult cu nada pentru ca ofera un efect de atractie mai amplificat. Nada si peletele prefer sa fie de culori sinilare.

    Nada trebuie pregatita cu o seara inaintea partiei, daca nu sunt multumit cum a iesit am posibilitatea sa refac. Este foarte important ca toate particulele sa fie umectate uniform pentru a nu forma efect de nor, a nu se ridica intre ape. Procedeul de preparare e cel traditional, umectare gradual, in mai multe reprise finalizate cu sitare.

 

cosulet cargile preston korum quick stop

    Diferit fata de alte procedee de preparare, adaug la nada uscata 20-25% fiber paste (in cazul meu prefer carp paste de la bait tech varianta cu marine halibut https://www.pescuitlafeeder.ro/magazin/paste/2711-bait-tech-carp-paste-halibut-500gr.html). Mixul astfel format ma ajuta foarte mult din punct de vedere mecanic, evitand riscul ca nada sa se desfaca pe coloana de apa. Chiar daca nada e umectata mai putin, am certitudinea ca va ajunge pe substrat si acolo va intra foarte repede in lucru.

    La o nada normala este foarte greu de reglat umiditatea si dupa ce e reglata, e mare riscul ca mecanica sa se modifice pe parcursul partiei.

Daca totul este facut ca la carte, rezultatele nu intarzie sa apara

Daca totul este facut ca la carte, rezultatele nu intarzie sa apara

    Micropeletele – modul de preparare difera de la un sortiment la altul, de la un producator la altul. Exista varianta sa le acoperim cu apa cat sa umple spatiile dintre ele si efectiv sa le lasam sa absoarba apa respective. In alte cazuri se pot acoperi cu apa si se lasa 1,5-2 minute dupa care se scurge apa, se asteapta 30 min si sunt utilizabile. Personal cred ca toate aceste metode sunt eficiente, ce as dori sa recomand e sa adaugam 10% (adica la 1 l de pelete pregatite adaugam 100 ml) din mixul de nada descries mai sus si amestecam bine inainte de a le utiliza pe method. La fel ca si nada, peletele pot sa si schimbe proprietatile in timpul partiei, astfel, chiar daca la inceputul partiei aveau o mecanica foarte buna, exista posibilitatea ca pe parcurs sa se usuce si sa nu mai corespunda mecanic, se aseaza bine pe method dar cad la impactul cu apa. Daca la nada se mai poate folosi un sprituitor pentru a mai introduce apa, la pelete, riscul sa supraumectam si sa stricam mixul e mult mai mare.